Creat din pasiune pentru flori și prietenie – Povestea atelierului Jay Flowers
Unele povești de business nu pornesc din planuri clare, strategii sau cifre. Pornesc dintr-o prietenie, dintr-o pasiune comună și din dorința sinceră de a crea frumos. Așa a luat naștere atelierul nostru floral Jay Flowers. Suntem Roxana Cristache și Iulia Lungescu, designeri florali acreditați – două femei diferite, dar unite de o prietenie frumoasă care ne leagă de zeci de ani, de dragostea pentru flori și lucrurile făcute cu sens.
Două drumuri, o singură pasiune
Ne-am cunoscut în anii facultății și am rămas prietene fără să știm că, peste timp, vom construi împreună un atelier floral. Una atrasă de zona managerială, cealaltă cu înclinații spre organizare și antreprenoriat, fiecare și-a urmat drumul profesional, acumulând experiență, cunoștințe și curaj.
Pasiunea pentru flori a existat însă mereu. A fost unul dintre acele fire invizibile care ne-au ținut aproape și care, în 2017, s-a transformat într-o decizie comună: să ne urmăm visul din facultate de a avea un business împreună și să creăm ceva al nostru. Am început simplu, fără un plan rigid, dar cu multă dorință de a învăța și de a experimenta.
Primii pași și lecțiile începutului
Drumul nu a fost ușor. Investiția inițială a însemnat cursuri de specialitate, materiale, flori, unelte și mult timp dedicat învățării. Am înțeles rapid că, în acest domeniu, portofoliul este esențial, iar fiecare creație trebuie să spună o poveste, a celui care se va bucura de creațiile noastre, de aici și sloganul: “Spunem povestea ta prin flori!”.
Am pornit pe drumul florilor cu flori naturale proaspete, iar apoi am descoperit universul florilor uscate și criogenate – un univers care ne-a permis să creăm aranjamente durabile, cu personalitate, care să reziste în timp și să transmită emoție.
Jay Flowers – un atelier cu suflet
Astăzi, Jay Flowers este mai mult decât un atelier floral. Este un spațiu de creație, de întâlnire și de inspirație. Lucrăm cu flori naturale criogenate și uscate, flori naturale proaspete, licheni naturali stabilizați, mușchi, suculente și elemente naturale atent alese, transformând fiecare aranjament într-o poveste vizuală.
Creațiile noastre sunt destinate atât persoanelor fizice, cât și companiilor, fiind gândite ca obiecte care aduc liniște, frumusețe și naturalețe în spațiile de zi cu zi.
Puterea prieteniei în business
Poate unul dintre cele mai valoroase atuuri ale atelierului Jay Flowers este chiar relația dintre noi. Prietenia ne-a învățat să comunicăm sincer, deschis, să ne completăm și să creăm împreună aranjamente minunate. Fiecare provocare a fost o lecție, iar fiecare succes – o confirmare că atunci când pasiunea este dublată de muncă și încredere, rezultatele apar.
„Omul cât trăiește învață” este unul dintre principiile după care ne ghidăm. Participăm constant la cursuri, evenimente de specialitate și nu numai și ne documentăm continuu, pentru a aduce mereu ceva nou în creațiile noastre.
Povestea Jay Flowers este, în esență, povestea a două femei care au avut curajul să transforme o pasiune într-un mod de viață. O poveste despre flori, prietenie și frumusețea lucrurilor crescute cu răbdare.
